Biluţe cu sănătate!
Aseară vă arătam ce ingrediente voi folosi pentru o surpriză sănătoasă. Ei bine, din ingredientele arătate, adică :
au dus la formarea acestor minunate biluţe dulci, foarte sănătoase. Nu ştiu voi cum sunteţi (vorba lui Creangă), dar eu, în ultima vreme (sau mă rog, mai tot timpul) simt nevoie de ceva dulce. Şi am tot căutat ce aş putea mânca să fie şi dulce, dar şi sănătos, şi am descoperit această reţetă. De fapt nu este o reţetă dată, adică puteţi amesteca ce fructe uscate doriţi şi ce sâmburi doriţi (nucă, alune, migdale etc.).
Pentru reţeta de faţă eu am folosit aşa:
un pumn de prune uscate
un pumn de alune de pădure
un pumn de migdale
un pumn de stafide
un pumn de smochine
o linguriţă de seminţe de in
o linguriţă de seminţe de susan (opţional)
o linguriţă de fructe goji
vreo 5 curmale uscate, fără sâmburi
fulgi de cocos (opţional)
Aveţi nevoie de un robot de bucătărie. Puneţi alunele şi migdalele şi mixaţi până sunt tocate grosier. Adăugaţi seminţele de in şi susan şi pulsaţi până se încorporează. Adăugaţi fructele uscate şi mixaţi până când toate ingredientele sunt tocate. Verificaţi dacă compoziţia are consistenţa potrivită pentru a forma biluţele. Dacă e prea lipicioasă, mai adăugaţi fructe uscate, iar dacă se împrăştie, adăugaţi alune.
Dacă doriţi, puteţi da biluţele prin fulgi de nucă de cocos sau prin seminţe de susan.
Acestea se pot păstra la temperatura camerei, într-un vas închis etanş, câteva zile, sau, în firgider, pentru o săptămână sau mai mult.
Să vă fie bine!
Comentarii
Trimiteți un comentariu