Tort cu ciocolată
Această reţetă de tort este dintre cele mai simple şi uşor de realizat. Iar blatul se va coace minunat, indiferent de tipul de cuptor pe care îl folosiţi! Reţeta am primit-o şi eu de la o prietenă, căreia îi mulţumesc, şi sper că nu se supără că v-o împărtăşesc şi vouă.
Ingrediente:
Blat:
5 ouă
30 de grame cacao
170 de grame făină
180 grame zahăr
1 plic praf copt
Cremă:
500 grame mascarpone (2 cutii)
1 cutie finetti/nutella
200 ml frişcă lichidă bătută (neapărat de origine animală)
- Preîncălziţi cuptorul la 180 de grade Celsius.
- Separaţi albuşurile de gălbenuşuri. Bateţi albuşurile spumă, apoi adăugaţi zahărul şi continuaţi până când acesta s-a dizolvat în totalitate. Gălbenuşurile le amestecaţi cu praful de copt stins cu zeama de lămâie, iar apoi le încorporaţi în spuma de albuşuri, amestecând încet. Adăugaţi încet făina şi cacao şi puneţi compoziţia într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Coaceţi 30 de minute sau până când trece testul scobitorii.
- Cât timp se răceşte blatul, pregătim crema. Amestecăm brânza mascarpone cu finetti sau nutella şi frişca bătută. Dacă vă place, puteţi adăuga esenţă de rom.
- Blatul îl tăiem în două, îl stropim cu compot de vişine şi punem crema. Se lasă la rece cel puţin 2 ore înainte de a fi servit.
Comentarii
Trimiteți un comentariu